|
|
PROIECTELE PERMANENTE ALE UNIUNII SOROPTIMIST INTERNAȚIONAL DIN ROMÂNIA
- Proiecte pentru respectarea drepturilor omului
împotriva traficului de ființe umane și a violenței asupra femeilor și copiilor
- Proiecte educaționale pentru elevi
- Proiecte pentru ajutorarea celor în nevoi, vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități
- Proiecte Water-project
- Proiecte caritabile de strangere de fonduri
- Proiecte de Dezvoltare Friendship-link
- Proiecte de extensie a Cluburilor SI
|
CONSTRUIM O LUME PORTOCALIE! OPRIM VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEILOR! 16 ZILE DE ACTIVISM ÎN PERIOADA: 25 NOIEMBRIE-10 DECEMBRIE 2019
Uniunea Soroptimist Internațional România (USIR) activează în permanență pentru respectarea drepturilor omului, în special ale femeilor, fetelor și copiilor, unul dintre principalele noastre obiective, prin proiecte și acțiuni proprii Uniunii și Cluburilor componente, alăturându-se campaniilor organismelor internaționale.
Astfel, USIR s-a alăturat, în anul 2019, fiind parte în acțiunile organizate de Federația Europeană a Soroptimist Internațional cu mesajul ,,We stand up for Women!”.
Cele 16 zile de activism în cadrul campaniei Orange the World din România s-au concentrat pe acțiunile întreprinse la nivelul Uniunii și cluburilor cu scopul de a preveni și combate violența de tot felul împotriva fetelor și femeilor.
După cum arată diferite sondaje și date din realitatea socială, fenomenul violenței continuă să fie o prezență inacceptabilă în viața noastră de zi cu zi, și există încă prea multe persoane care le ignoră, acesta este motivul pentru care prevenirea și sensibilizarea violenței sunt pe agenda organizației Soroptimist Internațional din România.
Ministerul Afacerilor Externe s-a alăturat eforturilor noastre îndemnând ambasadele românești din Europa să-și lumineze clădirile în portocaliu și să informeze comunitățile românești de acolo despre profunzimea și gravitatea violenței și consecințele acesteia. Misiunile diplomatice de la Lisabona, Paris, Atena, Berlin și Copenhaga au organizat astfel de evenimente.
Soroptimist International a primit recunoaștere și sprijin de la cel mai înalt nivel al statului român. Administrația prezidențială s-a alăturat campaniei Orange the World, prin iluminarea în portocaliu a Palatului Cotroceni în seara zilei de 10 decembrie 2019. Astfel, Ziua Internațională a Drepturilor Omului a fost marcată de un NU puternic și ferm împotriva violenței asupra femeilor.

Proiectul Uniunii ,,Mame Adolescente” a fost popularizat și în cadrul întâlnirilor din această perioadă realizându-se dezbateri cu elevii şi cadrele didactice, prezentări de cazuri reale şi filme educative, jocuri de rol pentru a putea fi dezbătute aspecte legate de violență în școală şi de necesitatea implicării active pentru prevenirea şi izolarea actelor de violență.
Prioritatea noastră comunitară s-a concentrat anul acesta pe prevenție. Membrii rețelei naționale privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor lucrează intens, dar nu exclusiv, la combaterea violenței împotriva femeilor.
Proiectul Uniunii SI-STEM, s-a remarcat prin realizarea unei sesiuni de informare a profesorilor și studenților privind semnificația campaniei Orange the World cu ocazia Conferinței Naționale a Comunității Educația pentru Științe organizată în perioada 6-8 decembrie 2019, de Universitatea din București în parteneriat cu institute de cercetare de pe Platforma Măgurele. Profesorii participanți sunt din proiectul USIR care susține educația pentru științe și tehnologii, respectiv STEM, pentru elevele din clasele a III-a până la a VII-a , din 13 școli din țară.
Cele 7 Cluburi Soroptimiste din România anul acesta au adaugat multă culoare portocalie luptei împotriva violenței în oricare formă de exprimare și manifestare a acesteia!
Au încercat să fie mai creative și diversificate în a vorbi despre violență organizând evenimente impresionante sub formă de dezbatere în școli și universități care au implicat reprezentanți ai autorităților, acțiuni de stradă, spectacole și expoziții de pictură pe această temă.
Dar acest lucru nu se termină aici. Pentru a opri violența, trebuie să continuăm să acționăm și să transmitem același mesaj prin cuvinte, emoții, culori sau alte mijloace, încă și încă o data… până când mesajul devine parte a conștiinței fiecăruia dintre concetățenii noștri.
Clubul SI Brașov a organizat o activitate specială la Scoala gimnaziala Harman, jud.Brasov în sala festivă cu peste 40 de elevi, băieți și fete de la clasele VI-VIII. Scopul acestei activități a fost creșterea gradului de conștientizare a fenomenului violentei domestice, dar, mai ales, a mijloacelor pe care o victimă le are la dispoziție pt a ieși dintr-o asemenea situație. Activitatea a fost coordonată de d-na avocat Liliana Stefanescu - Goangă, care are o experiență de peste 20 de ani în acest domeniu. Ateliere de lucru au fost foarte bine primite de elevi.

Soroptimistele din Brașov, cu sprijinul Casei de Moda Modarom din oraș și al inimoasei Rodica Maciuca au decorat vitrina cu creații în culoarea luptei împotriva violentei asupra femeilor, portocaliu și au afișat logo-ul campaniei în vitrină pentru a sensibiliza trecătorii, turiștii și cetățenii Brașovului. Cu sufletele lor calde au încălzit principala stradă comercială a Brașovului și și-au făcut auzită vocea într-un glas împotriva violentelor asupra femeilor și copiilor lor!

Clubul SI Brașov a combinat activități în proiectul FISH, derulat prin inițiativa SI-Dunărea care luptă pentru apă curată, cu campania Orange the World.

Clubul S.I. Târgoviște a desfășurat în campania „16 zile de activism împotriva violenţei” diverse activități.
Astfel, primăria Târgoviște, iluminată în portocaliu, în seara zilei de 25 noiembrie, a fost promovată și pe pagina Soroptimist Internațional of Europa.

Au participat alături de Direcţia de Asistenţă Socială prin Centrul rezidenţial de primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei domestice "Impreună vom reuşi", DGASPC Dâmboviţa, Crucea Roşie - filiala Dâmboviţa, Arhiepiscopia Targoviştei, ANES la “MARŞUL DE PROTEST ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI”

La activitatea de consiliere desfășurată la Liceul "Voievodul Mircea" Târgoviște a participat conducerea și profesorul consilier al liceului și comisar șef Nina Neacșu de la IJP.

De asemenea au promovat pe pagina de Facebook a Clubului imagini semnificative și au afișat mesaje pe geamuri din centrul orasului.

|
16 ZILE DE ACTIVISM IMPOTRIVA VIOLENTEI SI TRAFICULUI DE PERSOANE
Cluburile Soroptimiste din Cluj, Craiova, Slatina şi Timişoara au realizat acțiuni de conştientizare asupra pericolelor şi urmărilor acțiunilor violente asupra femeilor.
Aceste activități au avut un trecut dincolo de aspectele teoretice, abstracte ale problemei şi au abordat chestiuni concrete legate de viața cotidiană.
La Cluj s-a desfăşurat în perioada 2-5 decembrie proiectul “Un cuvânt... O palmă...o lacrimă...”, beneficiarii fiind elevii Liceului Tehnologic Special Samus. Scopul proiectului a fost conştientizarea de catre elevi a consecințelor pe care violența, indiferent de formele ei de manifestare, le are asupra stării lor fizice şi psihice. Au fost realizate dezbateri cu elevii şi cadrele didactice, au fost prezentate cazuri reale şi filme educative, au fost realizate jocuri de rol. Au fost distribuite 316 pliante care conțin recomăndari pentru evitarea oricărei forme de violență.
La Slatina a fost realizată o expoziție de desene ale copiilor pe tema anti-violenței şi a fost organizată o întâlnire la care au participat copii, părinți, psihologi. In cadrul întâlnirii au fost prezentate şi dezbătute aspecte specifice violenței față de copii. A fost prezentată o scenetă realizată de un grup de elevi sub coordonarea unei membre a Clubului.
A fost prezentat mesajul Soroptimist al Clubului privind necesitatea implicării fiecăruia dintre noi în a observa, identifica şi ajuta victimele violenței, persoane adesea neobservate/ignorate de noi.
In cadrul proiectului “Violența, trafic de ființe umane - STOP !”, s-au desfaşurat întâlniri cu elevii la Scoala cu clasele I-VIII nr. 27 din Timişoara.
Au fost prezentate informații legate de formele de violență, trafic de persoane, de legislația română legată de aceste două “coşmaruri” ale vremurilor noastre, a fost prezentat un film realizat după cazuri reale de trafic ( prostituție, muncă ilegală în străinătate, cerşetorie) şi au fost discutate aspecte legate de modul în care copiii trebuie să evite să devină victime ale traficanților.
|
Clubul Soroptimist Internațional Cluj - Napoca Principalele Proiecte si Actiuni recente
- Schimbul de experienta: la nivel european, realizat prin vizita la Cluj a 9 Soroptimiste ale Clubului din Lauterbach-Vogelsberg, Germania (26-29 aprilie 2012);
- Acordarea unei Burse de studii in cadrul proiectului “Prin noi catre nevoi” pentru o eleva de liceu cu posibilitati materiale precare, din comuna Chinteni (pe durata anulul scolar 2012-2013);
- Proiectul “Optiunea noastra: FARA VIOLENTA” realizat la Centru Scolar pentru Educatie Incluziva (martie-iunie 2012);
- Continuarea Proiectului “STOP Traficului de Fiinte Umane!” in oct.2012;
- Continuarea Proiectului “Soroptimiste impotriva Violentei” in nov-dec.2012;
- Campania impotriva violentei nov. - dec.2012 cu sloganul “Cheia e la tine!” care a inclus si Concursul de jurnalism - clip documentar cu tema “Eu bat violenta”, lansat pentru elevii din judetul Cluj;
- Constituirea unui Parteneriat pentru promovarea valorilor pe directia dezvoltarii durabile - impreuna cu Liceul Tehnologic de Protectia Mediului (oct.2012);
- Sprijin material acordat familiilor afectate de abuzuri prin Trafic de Fiinte Umane si Violenta domestica (2012);
- Actiuni de binefacere specifice sarbatorilor de iarna, la sfarsit de an 2012
- prezente permanent in cadrul Clubului nostru -, au inclus in dec.2012: prezenta noastra “Langa bunicii singuri” din Azilul de batrani “Centrul de Protectie si Asistenta” Cluj-Napoca si
si proiectul “Pentru un zambet de copil” in cadrul caruia am fost la Asezamantul Maicii Domnului din cadrul Fundatiei crestin-ortodoxe CHRISTIANA
- Programul “Impreuna” cuprinde intalnirile dintre noi, Soroptimistele - curente-lunare sau speciale, la Cluj sau in alte Cluburi S.I., participarea la evenimente Soroptimiste, impreuna cu celelalte Cluburi, in cadrul Uniunii S.I.;
- Integrarea in comunitate prin Programul “Clubul S.I. si comunitatea” realizat prin actiunile noastre vizibile la nivelul comunitatii clujene, colaborarea cu Partenerii consacrati - institutii, organizatii, fundatii, asociatii - la actiuni civice comune, in folosul comunitatii din municipiul Cluj-Napoca si judetul Cluj.
Citeste mai mult despre proiectele noastre...
|
Clubul Soroptimist Internațional Craiova Proiecte derulate incepand din anul 2010
- Stop trafficking
Scopul proiectului este prevenirea traficului de finite umane prin informarea tinerilor despre tehnicile de racolare folosite de traficanti si despre institutiile si organizatiile locale carora se trebuie sa se adreseze la nevoie. Se organizeaza intalniri in scoli si actiuni de prevenire in care sunt implicate elevi si studenti
Observatie: incepand din martie 2012 desfasuram proiectul “Campanie regionala pentru combaterea traficului de finite umane” in colaborare cu Uniunea Daneza, care a aprobat proiectul si il finanteaza impreuna cu Clubul nostru
- Copii singuri (proiect al Club SI Craiova in colaborare cu Clubul SI din Hoorn en Omstreken, Olanda)
Se organizeaza program after-school unui grup de 10 copii de la Scoala 16 din Craiova, ai caror parinti sunt plecati in strainatate sa lucreze. Pranzul se aduce in sistem de catering si este asigurata asistenta pedagogica si psihologica intre orele 12 si 16.
- Prizonieri în lumea inocentei
Proiect de ajutorare a Centrului de Reabilitare a Copiilor si Tinerilor cu Autism Craiova
Atât cât ne stă în putință, suntem aproape de mamele ai căror copii nu vor trece niciodată de vârsta copilăriei. Scopul acțiunilor noastre este conştientizarea societății civile asupra problemelor cu care se confruntă familiile în care există persoane cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA) şi strângerea de fonduri pentru sprijinirea Centrului de Reabilitare a Copiilor şi Tinerilor cu Autism Craiova
- Femei Europene (proiect al SI Club, Craiova in colaborare cu SI Club in Herning)
Scopul proiectului este facilitarea accesului la educatie si la cunoasterea valorilor europene a unor femei din diverse medii sociale, cu pregatire si statut social diferit.
- Salveaza o viata ( proiect al SI Club, Craiova in colaborare cu SI Club in Herning, inceput in mai 2011)
Se acorda support financiar unor copii foarte bolnavi, provenind din familii modeste care nu le pot asigura conditiile necesare de medicamentatie si viata.
Citeste mai mult despre proiectele noastre...
|
|
Clubul SI București a organizat împreună cu ARTUT-Artă utilă pentru minte și suflet- o expoziție manifest a cărei temă a fost campania Orange the World prin care s-a urmărit conștientizarea publicului în legătură cu lupta împotriva violenței de orice fel față de femei și fete. Sub titlul Serenity (Seninătate), evenimentul a fost o pledoarie, prin culoarea predominantă din tablourile expuse și prin luările de cuvânt pentru combaterea violenței.

Una dintre picturi numită sugestiv, „Cascada miresei”, realizată de tânăra pictoriță, Corina Chirilă, se bazează pe o adevărată poveste de violență. O fată tânără a fost forțată să se căsătorească cu un bărbat pe care nu și-l dorea. Ea a decis să se sinucidă aruncându-se într-o cascadă.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului a reprezentat ocazia de a discuta despre statutul femeii și violență, despre conviețuire și respectul față de celălalt cu studente de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.

Clubul SI Cluj Napoca a realizat mai multe activități prin care au promovat posterele campaniei ,,Orange the world’’ au purtat portocaliu în ținute și trandafiri portocalii creații hand-made, ca însemn al Campaniei Antiviolenta 2019, ,,Construim o lume portocalie! Oprim violența împotriva femeilor!
La inițiativa Clubului S.I. Cluj Napoca, în 25 noiembrie 2019, s-a iluminat în portocaliu Teatrul Național & Opera Națională, iar Soroptimistele Clubului SI Cluj-Napoca au purtat aceleași însemne non-violență și la următoarele acțiuni:

În 27 noiembrie 2019, au participat la un eveniment caritabil, organizat de Clubul Rotary Opera pentru a ajuta la achiziționarea unei ambulațe. Invitata de onoare la acest eveniment a fost îndrăgita actriță Elena Ivanca, care a sustinut un one-woman-show de mare ținută, una din costumațiile sale fiind portocalie .

In 5 decembrie 2019, SI Cluj-Napoca a fost co-organizator, alături de Galeria Cluj Art, al evenimentului ,,Magazinul de vise” destinat copiilor din medii defavorizate. A concertat Ioana Muresan, oferind o seară de basm, iar fondurile care s-au obținut din donații au fost direcționate către 15 copii cu probleme familiale.

Clubul SI Craiova și Biblioteca Județeană s-au alăturat tinerilor artiști invitați de Club, împărtășind diverse teme alese de artiști pentru a ilustra violența. Apoi, copiii au fost invitați să picteze o imagine pe care o consideră ilustrativă pentru a combate violența. Clubul S.I. Craiova a mediatizat zilnic în cele 16 zile de activism pe Facebook , activități despre :,, Educație de calitate; Egalitatea sexelor; Violența împotriva femeilor și fetelor se manifestă sub multe forme diferite, dar NU este inevitabilă; Portocaliu în lume ; Spunem NU violenței împotriva femeilor și fetelor!; Spune și TU STOP Violentei!, Informează-te despre violență! Ia atitudine!...’’

Clubul SI Timisoara a desfășurat două activități în cadrul proiectului ,,Orange your world-Stop violence against women", cu elevii clasei a VII-a de la Sc. Gimnaziala Nr.30 coordonate de prof. Florina Buta. Prima activitate de discuții și muncă pe fișe portocalii privind violența împotriva femeilor în 28 nov.2019.
În 4 dec 2019 au făcut a doua activitate în cadrul celor 16 zile de activism ,,Orange your world-Say NO to violence against women" prin dezbateri și realizare de proiecte, privind educația antiviolență.
Soroptimist International Timișoara și librăria Cărturești Mercy au organizat o discuție deschisă despre violență domestică, înțelegere reciprocă și toleranță, făcând referire la cazuri din literatura română și universală
In cadrul campaniei “Orange your neighbourhood-End Violence Against Women”, la Craiova au fost realizate banere portocalii cu sloganuri anti-violență, un grup de studenți a realizat fotografii pe care le-a difuzat prin rețelele de socializare împreună cu mesaje contra violenței.
In cadrul Centrului de Reabilitare a Copiilor şi Adulților Autişti “Dr. Innocenzo Fiore” din Craiova a fost intensificată activitatea de consiliere psihologică realizată de membre ale Clubului Soroptimist pentru mamele copiilor ce beneficiază de asistență în acest centru. A fost organizată o întâlnire în care ele au povestit o parte din experiențele lor recente legate de reacția violentă a unor persoane din familie şi din afara familiei față de ele şi față de copiii lor. In funcție de gravitatea celor întâmplate au fost gândite împreună măsuri concrete de rezolvare/atenuare a problemelor. Aceste măsuri nu vor avea poate efect imediat, dar cel mai important lucru a fost solidaritatea creată între soroptimiste şi mamele în suferință.
Tot in cadrul campaniei “Orange your neighbourhood-End Violence Against Women”, la Timisoara
grupuri de elevi voluntari de la Scoala Gimnazială nr 30 au purtat haine portocalii mai multe zile şi au explicat colegilor care este semnificația acestui gest.
Ei au creat postere anti-violență pe hârtie portocalie şi le-au afişat în holul şcolii pentru a informa pe ceilalți elevi şi a-i determina să ia atitudine împotriva violenței.
In cadrul întâlnirilor din această perioadă au fost dezbătute aspecte legate de violența în scoală şi de necesitatea implicării active pentru prevenirea şi izolarea actelor de violență.
|
Clubul Soroptimist Internațional Arad
Proiectul “Cu bunicii la concert ...”
Sarbatorile de iarna ne apropie mai mult de familie, de parinti, de copii este o sarbatoare a Nasterii Domnului, ne inunda emotia, lasam la o parte grijile cotidiene si trancedem intr-o lume a visarii, uitam pentru citeva zile de agitatie si de suparari, ne idrepatam atentia si asupra celor care au mai putin decit noi asupra “bunicilor” de la centrul de virnici din Arad.De citiva ani un grup de doamne printre care as aminti si de colega noastra d-na Bran Renata Liliana, medicmanager al Scolii Posliceale sanitare din Arad, organizam evenimente in prag de sarbatori pentru locatarii centrului de virnici.Manifestarea din iarna lui 2011 nu a ffost un caz izolat ea are precedent in vernile trecute asa ca actiunile noastre ale cadrelor didactice din Arad sunt mai vechi acum insa sunt sub stindardul miscarii de femei SI.Un grup de prietene viitoare soroptimiste am condus la Filarmonioca de Stat din Arad locatari ai centrului de virnici si i-am tratat ca pe bunicii nostri.Seara a fost ca de basm ,muzica si poezie spectacol sustinut de un actor cunoscut din Arad, la lumina luminarilor, in acompaniamentul unui pian iar care la terminarea momentului poetic actorul, protagobnistul serii de poezie a servit virnicii cu dulciuri.Dupa spectacol am continuat intilnirea la o cofetarie unde bunicii au servit dulciuri diverse si unde am depanat amintiri iar colegele noastre phiholoage s-au ocupat de admosfera si de momentele de socializare necesare virnicilor din centrele de institutionalizate.
Proiectul “TERAPIA PRIN TEATRU”
Stresul ne solicita si ne schimba comportamentul. Pentru a ne relaxa si defula toate angoasele cotidiene exista o solutie: ARTA!
Art-terapia reprezinta folosirea terapeutica a creatiei artistice pentru îmbunatatirea starii emotionale a persoanelor care au diferite dificultati de viata sau a celor care îsi doresc dezvoltarea personala. De asemenea ajuta fiecare persoana sa se înteleaga pe sine, sa se elibereze de anxietatile acumulate, de tensiuni si sa faciliteze comunicarea si relationarea.
Ideea de baza în art-terapie este aceea ca procesul creativ ajuta oamenii în dezvoltarea abilitatilor personale si interpersonale (comunicare, relationare, inteligenta emotionala), în cresterea stimei de sine si a autoconstientizarii, în gestionarea comportamentului si reducerea stresului, în dezvoltarea capacitatilor cognitive prin stimularea atentiei, imaginatiei si a gândirii.
în acest context clubul nostru a întreprins o activitate in 17 martie 2012, care i-a avut în vizor pe batrânii de care ne ocupam de ceva timp si le-am oferit o seara de teatru vizionând piesa “A douasprezecea noapte” de W. Shakespeare, piese jucata pe scena Teatrului Clasic Ion Slavici Arad. Alaturi de noi au fost si parintii nostri pe care cu drag i-am invitat la teatru.
Autor Mona Danci
|
Principalele Proiecte ale Clubului Soroptimist Internațional Timişoara

- Proiectul “Educatia copiilor-victime ale traficului de fiinte umane” - realizat in colaborare cu Asociatia Generatie Tanara si cu sprijinul Uniunii SI Danemarca.
Grupurile tinta ale proiectului au fost copii netransportabili, si copii provenind din familii defavorizate, cu o situatie materiala slaba si unii cu probleme mari de sanatate.
- Proiectul “Educatia tinerilor-victime ale traficului de fiinte umane” - realizat in colaborare cu Asociatia Generatie Tanara si cu sprijin financiar de la Clubul Hassleholm, Suedia
- Proiectul “COCONS” - Pentru prima data in Timisoara!
cu sprijinul prietenelor soroptimiste de la Clubul SI Val D'Arve Cluses, Clubul Soroptimist International Timişoara a donat 14 cocons pentru îngrijirea nou născuților prematuri de la Clinica de obstetrică ginecologie Bega.
- Proiectul “Step-Mici intreprinzatori” - realizat in colaborare cu Liceul Teoretic Iris Timisoara cu sprijin Grupului Danezo-Roman - Regiunea 2 Danemarca.
- Proiectul “Vine Craciunul si pentru voi, copii” - realizat impreuna cu Sc. cu cls. I-VIII nr. 30 Timisoara si a ajutat 40 de copii cu situatie dificila si a fost sponsorizat de SC Elster Timisoara.
- Proiectul “O sansa pentru viitorul ei” - sustine o victima a traficului de fiinte umane inregistrata la Asociatia Generatie Tanara pentru a-si continua educatia.Proiectul este sponsorizat de Clubul infratit cu noi Zwolle,Olanda.
- Proiectul “Pastele pentru toti copiii” martie-apr.2012, in colaborare cu Sc. cu cls. I-VIII nr. 30 Timisoara si sponsorizat de Grupul Danezo-Roman, Regiunea 2 Danemarca, ajuta 40 copii cu situatie materiala slaba sau cu probleme mari de sanatate.
Citeste mai mult despre proiectele noastre...
|
|